Epitaful lunii ianuarie
Daca Ianuarie ar fi fost vie, ce-am fi spus acum la sfarsitul ei?
"Ai fost o luna frumoasa, ne-ai adus artificii chiar din prima zi, ne-ai adus zapada..."
Asta ma duce cu gandul la o intamplare mai veche. Dupa vizitele periodice pe care eu si mama le intreprindeam la mormintele bunicilor mei, obisnuiam sa ne plimbam prin cimitir, admirand florile si crucile foarte vechi. Imi amintesc ca aveam chiar o capela favorita din marmura neagra pe care o priveam de fiecare data cateva secunde.
In ziua aceea faceam turul obisnuit si ne-am oprit in dreptul unei cruci foarte mari si foarte vechi din fier forjat. Mormantul era parasit, evident nu-l mai vizitase nimeni de foarte multi ani, dar crucea avea ceva special, poate doar pentru ca era mare sau doar pentru ca era ramasa dintr-un alt timp. Am sters partea din mijloc si-am incercat sa descifram povestea.
Poza era a unei femei intre doua varste. Purta o rochie alba, si avea o privire pierduta, specifica anilor '30. Nu i-am retinut numele si nici perioada exacta in care a trait, dar am retinut epitaful:
"... mama a 10 copii"
Nu stiu ce ne-a impresionat mai mult, poza, faptul ca familia o uitase sau pur si simplu sau senzatia de viata irosita pe care cuvintele de pe cruce ne-au sugerat-o.
