Cei 4

Faceam turul de rigoare intr-o biserica din Florenta, de fapt era chiar Domul din Florenta. Vazusem deja multe biserici in acea vacanta si aceasta parca nu-mi arata nimic nou. Am incercat sa ma concentrez, sa caut ceva unic care sa o diferentieze in memoria mea, un candelabru, o icoana, o raza de lumina. Priveam sceptica vestitele sale porti, fresce si totusi nu-mi iesea, acelasi stil gotic, acelesi arcade, acelesi vitralii, mergeam ca pe o carare marcata vizibil de rotile carutelor, urmand orbeste tiparul acestora.
Ma indreptam spre iesire, inghitind un cascat, cand in fata mea au aparut Cei Patru. Mama, tatal, fetita si bebelasul din carut.
Toti erau imbracati foarte simplu, saracacios, dar era o saracie intentionata, ostentativa as putea spune in tinutele lor.
Imi amintesc clar ca fetita avea parul lung impletit in doua cozi, ochelari mari de vedere, purta pantaloni de in si un simplu maieu de bumbac flausat cu figurine de animale sterse, genul de maieu pe care il purtam si eu, copil fiind in epoca comunista. Am fost atat de uimita sa vad ca inca mai exista astfel de maieuri, intr-o lume plina de Barbie si Pokemon.
Tatal avea parul si barba lunga, purta o camasa simpla alba, de bumbac si cei mai comuni pantaloni scurti albastri pe care cineva i-ar putea crea. Am fost aproape sigura ca i-a facut singur. In timp ce contemplam cu coada ochiului aceasta familie si creierul meu facea un fel de echilibristica intre sentimente opuse, cel mai ciudat lucru din lume s-a intamplat.
Fetita s-a asezat jos.
Jos in mijlocul Domului din Florenta si a stat acolo.
Eu ma balansam puternic pe sarma ingusta dintre apreciere si dezgust.
Nimeni nu i-a spus nimic. Mama n-a luat-o de mana si n-a scuturat-o pe fund.
Iar sentimentul pe care mi l-au lasat este ca acolo era casa lor.
Nu venisera la biserica. Ci cumva ... acasa.
Doar niste sectanti, dupa parerea multora, dar m-au facut sa inteleg ca fericirea are multe fete.

Cand ne-am transformat nevoile in pacate?

Priveam gainile din curte si admiram lejeritatea cu care isi scarpinau penele, scuipau cate un ganiat in mijlocul drumului, mancau daca le era foame, dormeau daca le era somn si m-am gandit daca noi, fiintele superioare, n-ar trebui sa studiem mai atent lingura lor de creier, care le ajuta sa traiasca, teoretic, la nivelul nostru.
E drept ca n-au masini, autostrazi si blocuri, dar nici nu par a le simti lipsa.
Asa am ajuns sa ma intreb daca nu cumva marea noastra "unealta", creierul, nu creeaza singura nevoi inexplicabile de genul: "vreau o bluza noua" si ne reprima nevoile firesti, cu diferite pretexte: "nu se cade", "se poarta fetele slabe", "asta e societatea", ca sa-si justifice intr-un fel existenta.
Caci in final cine are nevoie de un creier mare care face fix aceleasi lucruri pe care le face un creier de gaina?
Sa fie acesta raspunsul?...Sau suntem noi cei ce nu ne cunoastem unealta?
In definitiv avem o scuza buna... N-a venit cu manual de utilizare.

Galeria mea I

Salvati Bucurestiul

Am vazut aseara la stiri un reportaj despre aceasta asociatie "Salvati Bucurestiul" si am decis sa-i caut si pe net. I-am gasit, mi-au placut si pentru ca urasc cladirile de 2 lei care au rasarit prin oras, aproape la fel de mult cat imi plac cladirile vechi lasate in paragina, am considerat ca ma pot implica cu cel putin un link.
Asa ca semnati petitiile si poate ne vedem la demonstratii :).
http://salvatibucurestiul.wordpress.com/

Moartea unei zile urate

Luni m-am trezit obosita si fara nicio dorinta de a parasi patul, camera, blocul. Nu stiu daca filmul de duminica m-a impresionat asa de tare (Nu exista tara pentru batrani) sau pur si simplu a fost una din acele zile.
N-am reusit sa dau vina nici pe creierul meu, asa cum fac de obicei, pentru ca eu eram mai deprimata decat el.
In fine, ziua a continuat la fel de prost, am reusit sa ma cert cu aproape toata lumea, la 5.30 cand am iesit pe poarta "fabricii" am simtit ca o mare povara mi se ridica de pe umeri.
Din pacate zilele au durata fixa de viata, nu poti sa le prelungesti pe cele frumoase, asa cum nu le poti ingropa inainte de termen pe cele urate. Si Lunea a continuat sa ma mai chinuie o vreme. Trebuie sa recunosc ca seara a fost mai blanda ca predecesoarea ei luminata si odata ajunsa acasa lucrurile au intrat in normal.
Am adormit cu un gand ciudat, ziua de maine n-o sa mai vina, o sa-mi traiesc toata viata in aceasta noapte.
Dar, de dimineata, soarele a rasarit din nou.

Rochia de mireasa

Ce este o nunta?
Practic, semnarea unui contract de fuziune pe termen lung, care implica schimbarea denumirii si a sediului social pentru una din partile contractante, raportarea comuna a activelor si profitului, unificare bugetara etc.
Toate bune si frumoase, ce nu reusesc sa inteleg este: de unde agitatia ce se invarte in jurul acestui eveniment!
Sa fie mitul Rochiei de Mireasa singurul vinovat pentru toata ingineria nuntilor de astazi? Posibil si iata de ce:
Fiecare fata doreste sa fie frumoasa.
Rectific, fiecare fata doreste sa fie cea mai frumoasa.
Acest ideal spre care tindem este intruchipat aproape perfect de ziua nuntii si de atentia acordata in special catre EA, in aceasta zi.
In practica lucrurile sunt foarte diferite. Dupa ce alergi aproximativ un an, in cautarea locatiei perfecte, a aranjamentului floral cel mai reusit si Rochiei celei mai de Printesa, te trezesti a doua zi dupa... si-ti spui...
Asta a fost? A trecut?
Nu, n-a trecut.
Incep sa apara lucrurile care nu te intereseaza, dar care nici nu stii de ce ... te afecteaza: Tanti Luta, a stat langa bucatarie si e cam suparata, Bogdanel se insoara si el saptamana viitoare si trebuie sa mergi ca si ei au venit la tine, ai vreo 5 seturi de cescute... nici tu, nici el nu beti cafea.
Si-apoi trec si acestea. Si iei o pauza, privesti in jur toti sunt fericiti, tu esti fericita, el e fericit.
Dar asa erati si inainte, nu?

Butonand prin viata :)

Nu stiu cat este de popular filmul Click , pentru cei ce l-au vazut va fi mult mai usor sa inteleaga povestea de astazi.
Ideea originala era mai veche, dar ieri am gasit o metoda simpla de a o explica: "creirul este o unealta pe care daca ajungi sa o scapi de sub control incepe sa lucreaze impotriva ta". Si-asa am facut legatura cu telecomanda din Click, care memora obiceiurile stapanului pentru ca apoi sa le urmeze fara a-i mai cere permisiunea.
Un exemplu foarte clar este: "obisnuinta".
De ce faci un lucru? "Din obisnuinta". Ce este aceasta? Un proces prin care creierul tau incepe sa-ti preia functiile.
Si te trezesti plecand spre casa, cand tu trebuia sa fii la o cina cu prietenele sau luand autobuzul, in ziua in care ai venit cu masina. Iar acestea sunt doar intamplari inofensive. Mai grav este cand dormi foarte mult, dar esti tot timpul obosit, pentru ca ai invatat Oboseala si cand consideri ca nu poti face nimic pentru ca o lunga perioada chiar nu ai facut.
Mi-am amintit de Veronica, cartea lui Coelho, unul dintre doctori ii studia pe acei pacienti, care la un moment dat "se hotarasc sa traiasca". In ciuda bolii, a previziunilor pesimiste si a oricarui alt obstacol, ei se hotarasc sa traiasca si in final chiar reusesc.
Si asta va doresc si voua, o viata plina de viata!

Plastic

In primul rand a venit primavara, as vrea sa o felicit pe aceasta cale pentru reusita.
In al doilea rand, zapada a trecut si pe camp a inceput sa dea coltul ...pungilor.
Dupa cum am vazut pana acum si anul acesta vom avea o recolta bogata.

SMS

Desi nu incepe decat foarte rar cu "dragul/draga mea", SMS-ul are ca mama o scrisoare si drept tata un plic.
In urma cu 100 de ani o tanara cu rochie lunga, impodobita cu panglici colorate, intra intr-o librarie, alegea cea mai fina hartie, usor parfumata si o sticluta cu cerneala, toate pe masura scopului sau nobil - o scrisoare catre cel drag. In acelasi timp tanarul sarac pe care il iubea, sta aplecat deasupra scrinului sau negru si-i scria infrigurat, la lumina unei lumanari firave. Stiau cu siguranta ca mai mult de-atat nu vor avea niciodata, dar mai mult de-atat nu e nimic.
Ce s-a intamplat cu scrisorile, au primit un receptor in spate din partea telefonului, care a reusit sa le subrezeasca reputatia si sa le transforme in obiecte vechi si nefolositoare.
Dar, telefonul a evoluat si el si dupa 50 de ani a reusit sa iasa din casa. Nu singur. L-a luat cu el si pe micutul SMS, orfan ce i-a ramas in grija.
Si daca il crestem cum trebuie, s-ar putea sa regasim in el romantismul si emotiile demnilor sai stramosi.

Codul lui Da Vinci

"Prezentarea editurii: Secretul suprem a 2000 de ani de istorie, într-o singurã carte. O cursã disperatã pentru a afla cheia secretului Sfîntului Graal. Un roman pe cît de controversat, pe atît de incitant."
Am vazut aseara filmul si mi-am readus aminte de subiect. Am citit si cartea in urma cu doi ani si-am avut exact senzatia din proverbul cu pomul laudat. Si asta nu pentru ca romanul ar fi prost, din contra este un roman de aventura excelent, in fine cu unele mici exceptii de genul reclamei mascate la Mercedes Clasa A, dar cu siguranta omul a muncit la carte, are dreptul sa scoata un ban din asta. Revenind, de ce am fost dezamagita, din cauza modului stupid in care a fost promovata (asa cum se poate vedea si in citatul de mai sus, preluat de pe site-ul oficial al cartii/filmului: "Secretul suprem a 2000 de ani de istorie, într-o singurã carte"). Acest mod de prezentare mi-a creat o asteptare total diferita de ce-am gasit in realitate, adica un roman de aventura, bazat pe cateva interpretari personale ale autorului. De exemplu, se spune ca pe masa din pictura Cinei cea de Taina nu se afla nicio cupa si ca acesta ar fi simbolizata de V-ul care se creaza intre sf Ion si Isus, in realitate, daca privesti tabloul cu atentie observi ca fiecare are in fata cate un pahar.
In incheiere un articol interesant: http://www.manastireatismana.ro/2006/davinci.htm

Dimineata devreme

Am iesit pe usa, destul de grabita si astazi, ceasul meu biologic a ramas usor in urma si in ultimele doua zile mi-a dat trezirea la ore aproape indecente. Cum timpul trecut, inapoi nu se intoarce, am incercat sa recuperez la celelalte capitole: dus, mic dejun, fataiala in fata oglinzii. M-am descurcat destul de bine si in 30 de minute am reusit sa ies pe usa.
Cursa nu se incheiase asa ca am inceput sa cobor scarile in viteza. Si-aici ajungem la partea amuzanta. Purtam tocuri de 12 cm si asta face din "coboratul scarilor in viteza" un exercitiu hilar. M-am surprins pe la etajul 1 intr-o pozitie extrem de nefireasca, mainile aproape la orizontala, pentru mentinerea echilibrului, genunchii indoiti, bazinul in fata. Astfel contorsionata, aproape am reusit s-o depasesc pe vecina de 80 ani care ma concura.
Desi e foarte posibil sa fi fost non-combat.

"Necesitatea unui mantuitor"

Titlu nu-mi apartine, l-am citit pe undeva, din pacate nu-mi amintesc sursa, ca sa pot fi corecta pana la capat, l-am citat pentru ca mi s-a parut potrivit contextului pe care vreau sa-l descriu.
Avem o carte de istorie plina de figuri marcante, il avem pe Decebal, pe Stefan, pe Mihai, de ce nu chiar Ceausescu.
Detaliind, Mihai Viteazul, este cel ce a facut prima Unire a Principatelor Romane, daca esti intrebat cine a infaptuit-o ii rostesti numele fara ezitare. In realitate, el doar a condus vointa unei intregi generatii, fara de care nicio Unire nu ar fi fost posibila. Aceasta vointa, apare si ea vag exprimata in istorie, dar nu ca un factor decisiv ci mai degraba ca un rezultat.
Ceausescu reprezinta, o perioada neagra din istorie, care i s-a atribuit in totalitate lui, dictatorului suprem, nu unei generatii distrugatoare, nu unor interese externe, ci lui.
Si de-aci ajungem in prezent, in apriga lupta de a gasi vinovati. Pentru Revolutie, pentru crimele comunismului, pentru prezentul nu tocmai roz.
Sa fie Iliescu de vina... sau noi, o generatie debusolata, fara dorinte comune, fara un dusman, in cautarea unui erou, de orice natura.

Inapoi, la realitate

Sunt sigura ca ai avut de multe ori ocazia sa povestesti, sau sa ti se povesteasca, intamplari, concedii, evenimente etc. Aceste povestiri presupun, in general, o insiruire a principalelor evenimente. De exemplu, atunci cand iti descrii ultimul concediu, spui: "am fost la ski in Austria, a fost superb, am avut zapada si vremea a fost foarte buna, am facut si ceva cumparaturi si-am incercat bucataria traditionala, grozava de altfel". Cam asa ceva.
In realitate, iata cum ar arata concediul daca am povesti totul:
In prima zi, m-am trezit, am facut dus, m-am spalat pe dinti, m-am imbracat, intai bluza, apoi pantalonii si in final si geaca, am coborat trepte, pentru ca mai apoi sa le urc, m-am asezat pe scaun de mai multe ori, pentru ca mai apoi sa ma ridic, am mancat... de trei ori, am urcat cu cabina de 10 ori si-am coborat pe skiuri, m-am urcat in masina, m-am dat jos din ea, am deschis cateva usi, pe care apoi le-am inchis, mi-am scos manusile de tot atatea ori de cate mi le-am pus la loc si-am facut acelasi lucru cu ochelarii....
Si as putea continua asa pana la detalii de secunda.
Si asta-i realitatea: ceea ce faci pe langa ceea ce povestesti.

Comunitate

O turma se misca cu viteza celui mai lent membru al sau. De aceea, daca vrem sa evoluam nu este suficient sa sprintam si sa ne desprindem de pluton.
Generatia noastra nu va fi judecata dupa varfurile sale, asa cum evul mediu nu este judecat dupa Thomas Aquinas.
In plus, sunt cunoscute cazurile celebrelor Imperii Romane distruse de ignoranta "plutonului". Si daca suntem putin atenti asemenea lucruri se intampla si astazi.
Mi-am amintit de un afis umanitar pe care l-am vazut in Italia, cu titlul: "Una scuola per Angola". Stiu ca ne-a amuzat foarte tare rezonanta frazei, de aceea l-am si retinut. In esenta, cam despre asta e vorba, despre o uniformizare intelectuala, care ne-ar aduce multe puncte la capitolul siguranta.
Am avut o discutie cu M. la un momentdat despre viitor si el mi-a spus ca este foarte greu sa prevezi ceea ce urmeaza sa se intample..."poate vine un razboi, mi-a spus" si eu am ras. Dar asta se poate intampla, am inceput sa percep un echilibru destul de fragil in lumea ce ma inconjoara. Incepand de la nervozitatea si dispretul, al meu si-al altora, pe care le intalnesc zilnic, pana la evenimentele politice globale.
Ce fac eu... incerc sa fiu mai toleranta si asta va doresc si voua.

Putin mai bine

Imi studiam crema de maini astazi si-am observat ca are un sistem de inchidere (usual de altfel) foarte ingenios, care nu lasa crema sa curga. Arata ca un varf de plastic in interiorul capacului. Daca ai tinut in mana macar o data un tub de crema, stii exact despre ce vorbesc.
Si uite-asa am inceput sa ma gandesc la toate lucrurile extrem de mici pe care nu le observam niciodata, dar care ne fac viata mai usoara:
-rotilele scaunului de birou
-suportul de oua din frigider
-rotita dintre butoanele mouse-ului (in cazul asta am avut o experienta recenta si revelatoare, cand a trebuit sa folosesc un mouse pe stil vechi si-am avut un disconfort evident)